Liviu Hențiu

LIVIU HENTIU,IRIJOR BISERICA EMANUEL TIMISOARA,IMPREUNA CU FAMILIA

LIVIU HENTIU,IRIJOR BISERICA EMANUEL TIMISOARA,IMPREUNA CU FAMILIA

SARBATOAREA  FLORIILOR 2014, CORUL MIXT IMPREUNA CU CORUL DE COPII,CANTAND FRUMOSA PIESA 'IERUSALIM'

SARBATOAREA FLORIILOR 2014, CORUL MIXT IMPREUNA CU CORUL DE COPII,CANTAND FRUMOSA PIESA ‘IERUSALIM’

 

Scurtă biografie- Liviu Hențiu

Mă numesc Liviu Hențiu și m-am născut în anul în care omul a pășit pe Lună- 1969, doar că o lună mai târziu de la acel eveniment. Zic însă și eu cum a zis un mare astronaut american, care a pășit și el pe Lună, vreo 2 ani mai târziu: „Pașii Domnului Isus pe Pământ sunt mult mai importanți decât ai omului pe Lună!”
De loc sunt din mândra comună Macea, situată la 4 km. de și mai mândrul orășel Curtici, de unde fratele Cintean provine.
Am început muzica pe la 6 ani. Îmi aduc perfect aminte că, privindu-l pe tata, Alexa Hențiu, scriind muzică, i-am zis ca mi-ar plăcea și mie sa înțeleg semnele acelea ciudate înșirate ca niște mărgele pe 5 ațe distanțate intre ele. Așa am început și din iarna aceea am ieșit mândru althornist… Primii ani au fost dominați de muzica de fanfară. Deși aveam și cor de copii și mai târziu de tineri, am rămas oarecum specializat pe muzica de fanfară și eram bunișor pe vremea aceea (12-13 ani), mă descurcam de la trompetă și pâna la tuba Sib, cam la orice instrument clasic de fanfară cu 3 clape. Tot în acea perioadă am avut harul să activez in așa numita “trupa” de la Curtici, alături de muzicanți de o calitate excepționala: Nicu Roțcu- fligornist de virtuozitate și rezistență ieșite din comun, Ionică Rotaru- fligornul 2 perfect, Lia lu Sânica și tatăl meu- Alexa Hențiu- basfligorn si euphoniu de o sensibilitate nemaiauzita de mine pe viu, Ghiță Moț (supranumit Ghiță mic)– un tubist excepțional, un muzicant complet, un fenomen și alti 2 sau 3. Eram chemați pe vremea aceea la multe nunți, la mică sau mare distanță de casă și vreau să spun că de fiecare dată „trupa” făcea show… Entuziasmul era de-a dreptul contaminant. Era o plăcere sa cânt cu ei iar oamenii care ne ascultau erau de-a dreptul fermecați… Amintiri, amintiri…
De la 14 ani am plecat la liceu, în Arad și am activat în anii 1984-87 în fanfara bisericii Speranța, unde dirijor era Florea Burcă. Weekendurile eram însă, aproape fără excepție la Macea, în biserica baptistă de acolo. Așa a trecut si facultatea, cu weekendurile petrecute acasă. Apropo: sunt absolvent de Facultate de Mecanică, secția TCM, 1993. Din acest punct de vedere, la facultății absolvite, știu ca mă aflu într-o companie selectă aici, pe Armonii Duhovnicești !
După facultate am început activitatea profesională in Timișoara si după scurte perioade petrecute la Biserica Baptistă Betel (unde am activat în orchestră – aici m-am deprins să cânt la trompetă în game cu diezi) mi-am găsit locul și rostul la Biserica Baptistă Emanuel (sau nr. 3, cum i se mai spune). Aici sunt și astăzi, 21 ani mai târziu. Am avut privilegiul și onoarea de a lucra în cadrul lucrării corale din Timișoara, de-a lungul timpului, cu oameni deosebiți ca Ghită Dragomir, Geo Dumitrașcu, Eugen Drăgoiu (unul din cei mai hăruiți oameni pe care mi-a fost dat să-i cunosc!), Achim Pele. Am învățat cât am fost în stare de la ei (meseria se mai și fură, fără a încălca Decalogul), despre tehnici corale, armonie. M-am bucurat de asemenea, mai ales în ultimii 10 ani să iau contact cu o serie de lucrări noi, traduse și adaptate de Eugen Drăgoiu, lucrări care au făcut ca muzica corală cântată la biserica noastră să fie una deosebită. Aceste lucruri n-ar fi fost posibile fără pianiști valoroși ca Radu sau Gabriel Drăgoiu.
Din toamna anului 2013 am preluat ștafeta de la Eugen Drăgoiu și mă ocup de instruirea corului Bisericii Emanuel. Suntem în jur de 50 de coriști iar din toamna lui 2014 mi s-a alăturat în această deloc ușoară lucrare si fratele și colegul meu de serviciu Cornelius Tinco, fiul pastorului Ilie Tinco, de la Bocșa. Este un pianist de excepție și dirijor de mare talent și perspectivă, foarte serios în privința muzicii și nu doar a muzicii…
Ne bucurăm amândoi să fim membri ai acestui grup de dirijori și dorim ca Dumnezeu să ne inspire pe toți în a-I aduce toată lauda și închinarea pe care El, doar El, le merită!

Al Domnului umil si supus serv, al dvs. colaborator,
Liviu Hențiu